Tuesday, May 13, 2014

Florin Ristei Transforms Into Angela Gheorghiu For "X Factor"

"Câştigătorul de la ultimul X Factor, Florin Ristei va avea sâmbăta aceasta va avea parte de o transformare spectaculoasă. Una dintre cele mai spectaculoase transformări ale penultimei ediții a acestui sezon al emisiunii este cea realizată de Florin Ristei. El o va imita pe celebra soprană Angela Gheorghiu și va cânta aria 'Habanera,' din opera Carmen de Georges Bizet, acesta fiind, conform spuselor juraților, cea mai dificilă transformare a lui Ristei de până acum. Contrar așteptărilor și din fericire pentru vecinii săi, Ristei nu a repetat această arie la el acasă. "Am repetat-o o singură dată, în dimineața asta, la platou", ne-a declarat acesta. 'Pentru că asta este o piesă pe care o poți cânta din prima sau nu. Dacă știi să cânți pe voce de cap, o poți interpreta foarte bine. Și nu, nu am studii de belcanto (n.n. stil de interpretare în muzica vocală, originar din Italia secolului al XVII-lea),' a continuat Ristei. De la masa juriului, Horia Brenciu l-a fotografiat cu telefonul pe Florin și i-a trimis poza Angelei Gheorghiu, însoțită de un mesaj. Care a fost reacția celebrei soprane, aflați sâmbătă, 10 mai, de la ora 20.30, numai la 'Te cunosc de undeva!'" [Source] Watch the video, after the jump.